Inspirația de azi

Fără modestie, mă apreciez pentru faptul, că pot să găsesc în orice și latura pozitivă, și cea frumoasă 🙂.

Azi mi-am găsit inspirația într-o simplă cănuță de cafea.

Cu siguranță, și despre inspirație, și despre cănuțele mele de cafea, aș putea scrie articole aparte. Dar astăzi s-au contopit și mi-au făcut un pic de ordine în miile de gânduri și idei, care mă chinuie deja de luni bune.

Inspirație

O găsesc în orice și oricând (depinde mult de starea mea sufletească), când sunt bine, mă pot trezi chiar și noaptea să-mi notez gândurile, altfel memoria nu ține pas cu ele 😀. De plimbări, călătorii, cărți, oameni dragi – nici nu mai vorbesc … Numai inspirație în tot, trebuie doar mereu să fii cu ochii și inima deschisă.

Cănuțele de cafea

Sunt mica și marea mea slăbiciune 🙂.

Am multeeeee și fiecare dintre ele poartă cafea, doruri și amintiri.

Ultimul an mi-am făcut și un obicei: din fiecare călătorie mă întorc cu câte o cănuță. Și de fiecare dată când beau din ea mă teleportez acolo. Și e minunat să trăiești cu mirosul și gustul vacanțelor (chiar și a mini-vacanțelor 🙂).

Gânduri

Revin la gândurile și ideile mele, care muncesc 24/24 la un proiect (nou pentru Orhei, în curând voi povesti mai multe). Nu vă pot reda ce am în capul meu acum 😀. Atât de multe, încât s-au amestecat în culori, misiuni, destinații, oameni, cărți, cănuțe, „etc” ar fi o mie.

Ultimele zile mă chinuia o decizie, trebuia să aleg culoarea care va reprezenta ca design proiectul dat.

Eram sigură pe „negru”, dar nu și pe partenerul lui „negru” 🙂. La micul dejun vedeam „alb”, la prânz „roșu”, iar la cină culoarea „lămâiei”. Poate vre-un amestec din toate?! 🤔

Azi

M-am trezit la 5 dimineața. Tot căutând inspirația. Și abia la 9.00 când eram în căutarea cănuței din care să beau azi cafea, am găsit-o 🙂.

Stătea în dulăpior cuminte așteptându-și rândul. O am în casă mai bine de 8 ani, dar beau cafea din ea, cred că, a 2-a oară. Mi s-au oprit ochii la ea și gândul m-a dus la toamnă, care deja e în prag. Culorile, desenele florilor și a frunzelor, chiar și farfurioara are forma frunzei. Stăteam la dubii, parcă mai vreau mare și soare încă, deaceea căutam ceva nou din ultimele vacanțe. Dar am ales-o totuși pe ea 🙂.

Și acum am înțeles de ce. A fost cea care mi-a făcut ordine în gânduri și idei. Anume aceste culori „negru + auriu” (din punct de vedere: design + decor) vor reprezenta noul meu proiect.

Ufff, ce ușor și bine mă simt 🙂.

Anume ea

Cafeaua de azi are gust de inspirație.

Voi din ce vă luați această doza?

Prinre mii de gânduri, Victoria Donţov.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: