Nervii mâncați la OrheiLand 😀

Cifrele sunt cele mai puternice arme, spune înțelepciunea chineză.

Totuși, eu mă abțin de la cifre, cred că prea multe-s deja.

Dacă totuși vă interesează atunci le găsiți ușor accesând doar cuvântul ”Orhei” și primul articol în google vă apare parcul nostru OrheiLand.

Cred că și la știri deja au cam exagerat cu cel mai mare parc din MD. Și da, cu certitudine e cel mai mare. Dar cum spuneam, fară cifre 😀.

În cât timp a fost construit, pentru ce capacitate de persoane și tot așa … știe deja toată lumea. Dar mie mi-i interesant: câți nervi în total a reușit să mănânce OrheiLand în ziua de 1 iunie 😀.

Mie personal mi i-a mâncat pe toți, ba am luat și cu umprumut, așa că următorii vreo doi ani va trebui să stau fără 😀.

Din Start am rămas fără câțiva (nervi), traficul și drumul blocat care ducea spre parcul nostru era îngrozitor. Deși mașinile patrulau și polițiștii ghidau și coordonau șoferii, totuși era insuportabil.

O colegă îmi povestea, că familia lor a renunțat și că s-au întors înapoi, deoarece traficul era blocat, iar drumul era transformat în parcare de la semaforul din centru până la Step-Soci. ”Vom reveni pentru distracații, în zille când va fi mai liber”, spunea Eugenia.

Noi totuși am fost mai curajoși și am pornit la vale spre Lac. Deși era stop pentru mașini și acces doar trecătorilor pe drumul principal care ducea spre parc, totuși noi fiind poporul care avem cetățeni și șoferi supradotați, care „țâșneau” din stradelele paralele (care nu erau patrulate) și apoi se plimbau cu mașinile acolo unde ”adicătelea” era strict pentru trecători. Deci, pe lângă faptul, că în stradă mișunau oamenii ca furnicile și mereu aveai impresia că îți pierzi copiii, încă mai apăreau și mașini (de prin celelate stradele) și frica pentru copii se înmulțea direct la 3 . Iată prima cifra din articol 😀.

Mă bucur totuși că am fost o mamă atât de deșteaptă 😀 și am repetat copiilor mei în fiecare zi timp de vreo lună, că noi de 1 iunie vom merge în parc doar cu ”văzutul” și pentru a ne informa, iar pentru distracții ne vom reîntoarce oricând. Exact asta repetam și în timp ce intram în OrheiLand-ul nostru.

Recunosc, impresiile au fost wwoouuu și asta numai din motivul că cunoaștem bine zona și ce și cum era acolo până atunci. Și acum atâta frumusețe la unloc, da, lăudabil!

20180601_122236[1]

Prin ochii băiețelului meu de 7 anișori, pentru el părea imens 🤗.

Prima oră, era deja între 12 și 13 amiaza, când soarele demonstra că vara e cu noi 😎, ne-am plimbat toți 3, având cea mai responsabilă misiune „cu văzutul” 😀.

Totuși copiii sunt copii și au avut câteva încercări… de a se încadra cumva-cumva în magia creată de OrheiLand 😀. Iată că încep a fi „zgâlțâițî” mai tare nervii lui mama 😀. Am avut norocul, că cel mic avea un genunchi pupat cu 1 zi înainte de asfalt și deaceea nu-l provocau topoganele, care de fapt, nu prea erau noi nici pentru nici unul din cei doi copii ai mei. Pe cea mare însă o provocau, și nu atât topoganele, cât faptul: „da ce chiar numai să ne uităm, când toți se dau?” Bun, i-am permis să stea la o coadă, în timp ce noi cu Erik așteptam liniștiți sub gard și sub soare 😀.

Iată coada. În salopetă din colțul pozei e Vanessa – cu mult curaj. Nu vreau să spun cât timp am așteptat să o ajungă rândul, și așa am încălcat și am apelat la cifre mai sus. Totuși, într-un final, a ajuns copilul pe topogan. S-a dat de sus în jos și pe cealaltă parte au scos-o afară. De-acord … coada-i lungă 😀. Da iaca când a venit să-mi spună că mai face o dată coadă, atunci s-a deschis iar cutiuța mea cu nervi.

A mai încercat să mă convingă tot ea că coada se mișcă repede acolo unde erau pictați copiii. Bun, încercăm și aici.

Nu cred că e nevoie să vă povestesc, că într-un final a renunțat. Eu și Erik încă răbdam 😀.

Un pic mai încolo câțiva copii jucau bowling. Erik a ajuns să lovească de 3 ori cu mingea, dar după vreo 15 min’ de baie la soare, nervi apăsați cu capacul și până la urmă: apucat de mână, aranjat printre copiii în așa fel încât să fie el în față, Vanessa i-a prins mingea de pe teren și i-am dat-o direct lui în mânuță… Și sigur, stat de pază acolo … ca nu cumva să facă alții ca noi 😀.

Ultima lovitură a fost cea mai bună, deaceea meritam să fim mulțumiți cu o masă bună. Vrei-nu-vrei era ora prânzului deja. Hai la altă coadă 😀.

După multăăăăă „răbdărică” am ajuns în fața vitrinelor cu „de-ale gurii”. L-am urcat pe Erik pe brațe pentru a se informa și el cu meniul, și după o scurtă discuție am ajuns la concluzia că mâncăm azi toți shaurma și bem Cola (cu așa un eveniment, odată în viață se poate 😀). Am hotărât, acum așteptăm coada să ajungem până la cineva care să ne deservească. Minimum 15 min’ și ziceam că fără cifre. Într-un final cineva ne ia comanda la care ne răspunde: „shaurma nu mai avem”. Hai, iar sfatul familiei, la care se hotărăște că mâncăm sandvici. Pleacă 3 de astea la cuptor și noi iar în așteptare. În timp ce vin, odată cu ele, la vecinii noștri vin câteva de shaurma totuși. Hhhmmm, cum se face? Parcă nu aveați? „Ba da, s-au adus din partea cealaltă” explică un alt lucrător. Mmmm, hai, că mai așteptăm! Vreo 10 min’ „shaurma-ua” a stat la cuptor …, cam tot atâta am așteptat și celălalt fel de bucate. Dar răbdare încă este 😀. Uite-le că vin! „Copii, atent că e fierbinte!” Iarăși sfatul familiei a hotărât că mâncăm la lac, terasa fiind supra încărcată, în schimb se găseau și super-mămici care încăpeau cu cărucioare pe acolo 😀.

Fierbinte? Serios? După 3 min’ de mers erau reci ca și sticlele de Cola (luate de la frigider). Să ne întoarcem înapoi? Iar coada? Iar cuptorul? Nuuuuu ….

Iaca și piciorușul pupat 😀.

Dar nici să nu mâncați niciodată shaurma rece … Noi degrabă nici fierbinte nu vom mânca.

Eiii, batereile reâncărcate … avem chef de joacă. Unde? Altă variantă mai bună nu exista.

Aici nu era coadă 😀. Aici și soarele era mai blând. Și sticlele goale de la Cola transformate în jucării de plajă (trebuie să-mi plătească pentru publicitate 😀).

Oricum n-a durat la infinit și Vanessei i-a venit dorul de coadă.

Dacă rezistai, ajungeai cu mașinuțele pe apă 😀. Noi totuși am revenit la expresia: „azi cu văzutul”.

După încă 1-2 ore de „văzut”…

Apropo, vorbeam prin mesaje cu un vechi prieten, care la moment fiind în Anglia, îl cam încercă dorul de casă 😀. Și mă lăudam eu cum petrecem ziua, la care îmi scrie: „Și cum, toți se distrează, iar voi vă uitați?”

Stai …. Am găsit 😀.

Sub gard, fără coadă și apă …. iuhhuuu 😀. Am stat aici vreo două ore, se udau, se uscau și se udau la loc.

Totuși, vroiam să cred că se încep a se rări. Autobusele au început a ne lăsa fără cozi.

La prima părere, că tot la apă am prins loc fără coadă 😀.

Și să nu fiu rea, dar oleacă am fost, că am insistat la un băiat de vreo 13 ani să-i ofere bicicleta (care corespundea vârstei de 4-6-7 ani) lui Erik, totuși zic, că au apucat și copiii mei câte ceva. Și eu 😀.

Ce?

Sentimentul că a venit Vara 😀. Bine ne-ai găsit!

Cum am luptat cu traficul înapoi spre casă, nu mai povestesc 😀.

Rămânem cu fericirea și culoarea emoțiilor de vară!

P. S.: toate pozele folosite în articol sunt din arhiva personală și oamenii care au nimerit în ele, au fost la întâmplare.

De ce mi-au trebuit 5 zile să scriu articolul? Că am încercat să număr nervii 😀.

Gata! La urmatoarele 2 concerte susținute în OrheiLand noi am renunțat.

Deocamdată 😉.

Și întrebarea de final: dacă totuși ar fi avut totul măcar un preț simbolic, asta n-ar fi făcut un pic mai ordonate cozile și mai puțini nervi mâncați?

Voi, cum credeți?

Cu nervii mâncați, Victoria Donţov 😎.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: