Inspirația de azi

Fără modestie, mă apreciez pentru faptul, că pot să găsesc în orice și latura pozitivă, și cea frumoasă 🙂.

Azi mi-am găsit inspirația într-o simplă cănuță de cafea.

Cu siguranță, și despre inspirație, și despre cănuțele mele de cafea, aș putea scrie articole aparte. Dar astăzi s-au contopit și mi-au făcut un pic de ordine în miile de gânduri și idei, care mă chinuie deja de luni bune.

Inspirație

O găsesc în orice și oricând (depinde mult de starea mea sufletească), când sunt bine, mă pot trezi chiar și noaptea să-mi notez gândurile, altfel memoria nu ține pas cu ele 😀. De plimbări, călătorii, cărți, oameni dragi – nici nu mai vorbesc … Numai inspirație în tot, trebuie doar mereu să fii cu ochii și inima deschisă.

Cănuțele de cafea

Sunt mica și marea mea slăbiciune 🙂.

Am multeeeee și fiecare dintre ele poartă cafea, doruri și amintiri.

Ultimul an mi-am făcut și un obicei: din fiecare călătorie mă întorc cu câte o cănuță. Și de fiecare dată când beau din ea mă teleportez acolo. Și e minunat să trăiești cu mirosul și gustul vacanțelor (chiar și a mini-vacanțelor 🙂).

Gânduri

Revin la gândurile și ideile mele, care muncesc 24/24 la un proiect (nou pentru Orhei, în curând voi povesti mai multe). Nu vă pot reda ce am în capul meu acum 😀. Atât de multe, încât s-au amestecat în culori, misiuni, destinații, oameni, cărți, cănuțe, „etc” ar fi o mie.

Ultimele zile mă chinuia o decizie, trebuia să aleg culoarea care va reprezenta ca design proiectul dat.

Eram sigură pe „negru”, dar nu și pe partenerul lui „negru” 🙂. La micul dejun vedeam „alb”, la prânz „roșu”, iar la cină culoarea „lămâiei”. Poate vre-un amestec din toate?! 🤔

Azi

M-am trezit la 5 dimineața. Tot căutând inspirația. Și abia la 9.00 când eram în căutarea cănuței din care să beau azi cafea, am găsit-o 🙂.

Stătea în dulăpior cuminte așteptându-și rândul. O am în casă mai bine de 8 ani, dar beau cafea din ea, cred că, a 2-a oară. Mi s-au oprit ochii la ea și gândul m-a dus la toamnă, care deja e în prag. Culorile, desenele florilor și a frunzelor, chiar și farfurioara are forma frunzei. Stăteam la dubii, parcă mai vreau mare și soare încă, deaceea căutam ceva nou din ultimele vacanțe. Dar am ales-o totuși pe ea 🙂.

Și acum am înțeles de ce. A fost cea care mi-a făcut ordine în gânduri și idei. Anume aceste culori „negru + auriu” (din punct de vedere: design + decor) vor reprezenta noul meu proiect.

Ufff, ce ușor și bine mă simt 🙂.

Anume ea

Cafeaua de azi are gust de inspirație.

Voi din ce vă luați această doza?

Prinre mii de gânduri, Victoria Donţov.

Reclame

Molovata – ruptă din poveste

Că e un colțișor de rai, deja se știe.

Multe descrieri care demonstrează acest fapt găsim. Slavă Domnului, acces la informații avem și mă bucur enorm, că avem din ce în ce mai mulți povestitori despre locurile pitorești ale Moldovei noastre.

~

Eu am nimerit iarăși, absolut întâmplător, pe aceste meleaguri 🙂.

Deși aveam niște verișori care locuiau acolo și invitații de a o descoperi am avut multe, prima chiar cu vreo 14 ani în urmă. Totuși lucrurile se întâmplă doar atunci când trebuie să se întâmple și abia în vara asta am ajuns și eu să descoper Raiul de Moldova și să mă reîndrăgostesc de Nori iar și iar 💙.

~

Două zile în care am trăit o poveste. Și în povestea noastră Norii au avut rolul principal 🙂.

~

Norocoși sunt localnicii acestui sat. Și nu mai puțin norocoși sunt cei care au câte o căsuță pe roți instalată pe o bucată de teren de pe malul Nistrului și se pot bucura de ea în concedii și timpul liber. Un astfel de acoperiș cu capacitatea de a-și schimba locul și Patria, ne aștepta și pe noi într-un weekend de iulie. Când am coborât din mașină și am intrat pe poartă am amuțit, am pășit în Paradis 🤗.

Câteodată îmi pare rău, că cu un simplu telefon nu poți imortaliza și liniștea, și mirosul, și sunetul apei, și norii plini de ploaie, și sentimentul de libertate, și de cât de mult iubești viața! Și faptul că trăiești, totuși este o binecuvântare, în pofida tuturor greutăților de care te ciocnești în viață.

~

Era o perioadă ploioasă. Deși toți (care eram în acea escapadă) repetau: „poate n-a mai ploua” 🙂, eu însă nu eram deloc supărată pe Norii plini de ploaie. Mi-au oferit un spectacol de milioane. Am avut impresia că sunt în Rai cu Norii din Iad 😀. Aici avem episodul 1 din povestea cu Norii.

Și dacă ar fi venit și Ploaia, aș fi profitat și admirat cum o apă o îmbrățișează altă apă. Dar așa s-au pupăcit numai câte un pic și regulat 😀, pentru că „bureza” perodic. Astfel de indecizie din partea Naturii, că plouă, că nu plouă, am avut doar în prima zi și prima noapte. Pentru că a 2-a zi Soarele a vrut să ne ofere un alt tip de spectacol cu Norii și a insistat chiar să ne pornim cu plimbatul. Deși aveam o mică problemă de sănătate (la piciorul drept), asta a fost o provocare și mai mare:

– „Viață, vrei să-mi amintești, că ești dură? Dar eu vreau să-ți amintesc, că iubesc Norii!”

Mulțumesc că mă ții de mână, așa iubesc Norii și mai mult! 💙

Și când mă lași singură tot îi iubesc, doar că acum știu că îi iubești și tu. Am putut să te învăț asta 🙂.

Tare-i iubesc, la infinit! De asta am putut să mă conving încă o dată acolo unde Nistrul are cea mai mare lățime. Episodul 2 cu Norii din povestea noastră vor rămâne vii în amintirea mea și pe acest blog pentru totdeauna 🙂. Momentul și Norii au fost incendiari.

Și cred cu tărie, că eu am nimerit în cea mai frumoasă perioadă a anului pentru a cunoaște această bucățică de Moldovă, pentru că iulie doar poate să te bucure de Florile care aleargă ca nebunele după Soare. Iar eu ca nebuna eram fericită acolo, inhalam cu putere, până în piciorul cu durere, și Flori, și Nori, și Soare, și pe Tine 🙂.

Episodul 3, unde Norii sunt „nebuni” de frumoși.

Anume această poză a dat denumirea articolului. Anume aici m-am simțit în poveste.

Galbenul în contrast cu albul, a creat povestea noastră Unică – în care am cunoscut Molovata.

~

Acum știu sigur c-o să mă reîntorc, pentru că nu am făcut poze la Bătrânul Izvor cu apă rece, care ne-a potolit setea și la urcarea, și la coborârea de pe stânci. O să recuprerez.

O să mă reîntorc, pentru că nu am cunoscut peșterile din această zonă, despre care doar am auzit.

O să mă reîntorc, pentru că încă multe peisaje desenate de către Mama Natură trebuie să îmi bucure ochiul și sufletul.

O să mă reîntorc, pentru că mereu voi fi așteptată de Nori, au simțit Iubirea.

Și o să mă reîntorc, pentru că aici mi s-a născut un nou vis: să văd cum ninge în Paradis 🙂.

O să mă reîntorc …

Toate pozele sunt pline de Iubire către Nori și fac parte din arhiva personală 🙂.

Semnează Povestea Norilor, Victoria Donţov 😎.

E timpul pentru poezie!

Fă-mă a ta, te implor!

Eu știu să iubesc, să jur, să ador,

Să lupt cu dragoste și amor,

Tu numai …

Fă-mă a ta, te implor.

~

Ia-mă în brațe, îți cer nemilos!

Eu pot să-ți mângâi și malul voios,

Îndrăgostită să-ți cânt duios,

Tu numai …

Ia-mă în brațe, îți cer nemilos.

~

Dă-mi un sărut, te rog, pân’ la stele!

E ultima taină din visele mele,

E rugă și chin împletită în ele,

Tu numai …

Dă-mi un sărut, te rog, pân’ la stele.

~

Și nu trăda, aici îți ordon!

Și nu minți așa ca un om,

E ultima rană și simt c-am să mor,

Tu, numai …

Nu trăda așa ca un om.

~

Foto: Aliona Clunco

~

Rugă către Mare, Victoria Donţov.

10 poze în care Ucraina e Antalya

10 poze care demonstrează că omul înfrumusețează locul 🤗.

~

Foarte des am auzit expresia „omul înfrumusețează locul”. În zilele noastre, din fericire, avem acces să vedem, măcar online, dacă nu întotdeauna în realitate, locuri atât de frumoase încât te șochează sau îți taie respirația.

Uneori, însă, nu înțeleg cum e posibil să fi făcut mâna omului așa transformare (ex: Dubai) sau mama natură așa aranjare (ex: munți, mare).

Din păcate, există totuși și locuri frumoase lăsate de către Dumnezeu, dar distruse de către oameni. Și asta doare 😑.

Ucraina

Multe generații la rând au asociat cuvântul „Ucraina” cu „concediu”, „vară”, „mare” „soare”, „vacanță”, „relaxare”, „distracții”.

Aveam 5 ani când am fost pentru I dată la mare cu mama și sigur că am fost la Ucraina – Iliciovsk. Și acum îmi amintesc acele emoții și acea imensitate, care mi s-a așternut în gând și suflet, că reprezintă marea.

Apoi când am mai crescut, eram deja „fată mare” 😊 și am fost pentru I dată cu fetele singure la mare, a fost sigur Ucraina – Zatoka.

Au urmat apoi alte descoperiri ca Koblevo și Odessa.

Când am ajuns să am copii mei și să-i duc pentru I dată la mare, așa s-a întâmplat că a fost la fel Iliciovsk.

După care tot Ucraina – Sergheevca m-a ajutat să-mi îndeplinesc un imens vis: să ajung la mare iarna. Să-mi ningă în palmă și să întâlnesc Crăciunul pe plaja de gheață. Două ierni la rând mi-am organizat vacanțe cu fulgi la mare. Sper să mai revin, e miraculos.

Azi

La sfârșitul lunii iunie (anul curent) am primit o invitație pentru un weekend la mare. Am acceptat fără să întreb unde, pentru că important a fost cu „cine” mă duc și nu „unde” 🙂. Destinația însă, nu a fost aleasă nici de El, ci o de o gașcă de prieteni cu care se vede rar, fiind la moment stabilit peste hotare.

Iar Ucraina

Am ajuns în Koblevo și de data asta.

M-am îngrozit cât de tare a degradat țărișoara care îndeplinea vise cândva 😑. Totul murdar și nimic nu inspiră încredere. Începând de la apa din mare tare tulbure și plină de gunoaie, plajele vechi și urâte, cantinele murdare și urât mirositoare, cazările lasă impresia de spitale vechi de pe vremea comunismului, oamenii încordați și supărați.

Totul pare afectat de război și politică 😑.

Cel mai grav este faptul, că țara oricum are turiști, oricum oamenii încă merg acolo pentru mare și vacanță.

Dar banii? Unde se duc banii cu care se achită aceste vacanțe?

Mai jos atașez un colaj din 10 poze, care îmi lasă un gust amar ori de câte ori le privesc.

Forografiile sunt toate din arhiva personală.

Viața însă m-a învățat să găsesc în absolut tot și ceva frumos, să mă bucur de orice clipă trăită cu oamenii dragi. Și m-am convins eu și vreau să vă arăt și vouă, că totuși e adevărată expresia de la care porneam articolul: „omul înfrumusețează locul”. Mai ales dacă ai alături de tine un Omuleț care-ți acceptă și ideile trăsnite, și pofta cu care vrei să trăiești totul la maxim.

Deci, Ucraina poate arăta ca Antalya 🙂. Ajung doar câteva idei bune, „cineva” care să facă poze și încă „cineva” care să le retușeze puțin.

Urmează alte 10 poze prin care retrăiesc fiecare clipă și sunt fericită iar și iar 🤗.

1. Apusul

Pur și simplu: îl ador! Îl colecționez din orice colțișor. Și sunt mega fericită când asist la cea mai romantică întâlnire dintre soare și lună. Acest moment arată superb și în Koblevo, chiar dacă poți să-l confunzi cu cel din Antalya. Poftim, savurați!

2. Baloanele

Ele reprezintă Fericirea. Zborul. Libertatea. Dragostea. Zâmbetul. Pofta de Viață. Și Vise. E de-ajuns doar o singură poză cu care să vă conving.

3. Noaptea

Când nu ai oră de somn pentru că a doua zi nu există una de trezire. Iuuhhuuu! Se simte vacanța! Plimbări fără limită. Discuții și povestiri la infinit. Doruri și vise împlinite! Le știe doar ea, Noapte noastră de Iunie din Koblevo!

4. Marea

E ceva de ce nu m-aș putea lipsi în ăsta viață. Și nici în următoarea 😀. Și dac-aș fi bărbat, mi-aș face-o Mireasă. Și dac-aș fi Mireasă, aș ieși din Ea. Și pe fiica mea, când va fi Mireasă, am s-o duc la Ea. Respir cu Ea 💙.

5. Norii

Joacă unul din cele mai importante roluri și personaje din poveștile mele de viață. Mereu sunt cu ochii pe ei. Și ei pe mine. Mă încântă cu forme, culori și stări, pe care mi le transmit, de fiecare dată noi și neexplorate. Mă pierd în ei. Și câteodată nu vreau nici să mă regăsesc, nici să revin cu picioarele pe pământ. Deaceea mă plimbu cu picioarele prin Nori 👣.

6. Cappucino

Sunt cu El și-n poza 4 🙂. Mă trezește mereu la viață și la fericire. Cât de supărată n-aș fi. El știe cum și de ce. Câteodată nici eu nu știu. Doar El. Și ador momentul când îl savurez cu cei dragi, tare dragi 🙂.

7. Terasa

Și când e prea cald, și când e prea frig, dacă pot să aleg, atunci indiscutabil – terasa – locul ideal pentru a savura clipa. De data asta am intrat pe un teritoriu fără acces. Dar am făcut-o conștient. Era cea mai frumoasă terasă de pe plajă, dar închisă. Ea luminează în poza 3. Atât de mult îmi doream să beau cappucino acolo, încât Omulețul de lângă mine m-a încurajat să mergem. Până ne-au depistat, au strigat la noi, apoi până au ajuns să ne roage s-o părăsim … Noi am reușit 😀. A fost cel mai rapid băut cappucino și cele mai instantaneu făcute poze.

8. Palmierul

Eehhh, păcat că nu vă pot arăta poza Omulețului de lângă mine (el mă fotografia pe mine și eu pe el), tot aici sub Palmier. El arată ca un actor din filme în vacanță prin Antalya 😀. Deocamdată doar eu 😊.

9. Șampania

Băută în doze mari îți poate afecta sănătatea. Savurată în doze mici îți poate aduce la picioare Marea 😀. Și Norii. Și dragostea! Și 19 ani din viață revăzuți, resimțiți într-o singură oră! Imposibil, dar adevărat!

10. Clipa

Mulțumesc legii timpului, că nu se repetă clipa niciodată, altfel nu ar fi atât de PREȚIOASĂ! ❤

Mulțumesc!

~

1. Mulțumesc, Koblevo, pentru găzduire, în Antalya nu aș fi trăit așa momente 😀.

2. Mulțumesc, Antalya, pentru inspirația cu care am făcut comparația. Voi ajunge să te laud și pe tine (în articolele din viitor) 😀.

3. Mulțumesc, Omuleț, care mi-ai dăruit clipe și doruri „uitate” 💛.

4. Mulțumesc, Aliona Clunco – designer grafic, pentru că ai simțit atât de bine ce am vrut să redau eu prin aceste poze și mi le-ai „transformat” din idei în realitate 🤗.

5. Mulțumesc, Mie, că am știut cum să trăiesc cea mai frumoasă mini-vacanță chiar și acolo, unde e miros urât de Politică.

~

Mă opresc la 5 de „mulțumesc” care au făcut posibile 10 poze în care Ucraina să fie Antalya.

~

Printre 10 poze FERICITE, Victoria Donţov💛.

Am mare și munte ACASĂ 😀

Ce faci când porți în suflet mereu dorul de mare și de munte? 😶

Ce faci când nu locuiești la 45 min’ distanță nici de mal și nici de poale? 😶

Când te furnică tot corpul și sângele ți se urcă la cap numai la gândul că te afli pe o plajă sau un vârf de munte …. ?!

Foto: Stanislav C. Ultimul apus la mare, Koblevo – iunie 2018.

Foto: Irka Ba. Ultimul apus la munte, Bukovel – februarie 2018.

P. S.: ultimele până în momentul în care am scris articolul 😀.

Eeehhhhhh, e greu să fii „suflet călător” și să nu lucrezi într-o Agenție de Turism 😀.

Dar unde s-au mai văzut labirinturi fără ieșiri?

Deci, de ce și pentru ce, Orheianca noastră Svetlana Matvievici ne-a organizat în luna mai o escapadă la Butuceni, poate vă povestesc altă dată. Acum însă e important să vă spun, că există posibilitatea de ați alina „sufletul călător”, atunci chiar și când ești prins în rutină și e prea departe marea și muntele. Un pic, un piculeț, dar totuși îl poți alina.

Deci, eu am găsit și una și alta ACASĂ 😎.

Poftim! Și apă și deal. Știți cu ce trebuie să le asimilați, da?! 😀

De ce anume, Casa Din Luncă, la fel e altă istorie. Și e istoria Orheiencei, la ea pe blog găsiți răspunsuri 😀 http://orheianca.eu. Dar, că e minunată Casa asta din Butuceni, au confirmat toate mămicile și picii (38 la număr), care au petrecut alături de mine o zi de vis.

Când numai am intrat pe poartă, în fața mea s-a petrecut un spectacol adevărat, care a ținut doar câteva minute, iar eu am reușit și mi-am revăzut toată copilăria, toate vacanțele fără de preț petrecute la bunei…, am simțit miros de sat, de iarbă verde, de pâine coaptă și chiar buneii vii i-am văzut în imaginea mea (deși nu-i mai avem printre noi deja de 7 ani 🙁).

Aici se coace pâinică de casă. După rețetele vechi și fără adaosuri periculoase sănătății. Toți clienții, care vin să ia masa aici, au marele noroc doar de așa pâinică. Și doar de așa spectacol, în care vrei nu vrei te teleportezi acolo unde te-ai născut sau ai copilărit, acolo unde mama te legăna și cocea, acolo unde coaja de pâine înlocuia kinder surprise-urile de azi. Acolo unde sufletul era curat ca pâinea și ca mama ❤.

În Casa Din Luncă eu am avut un sentiment ciudat, sentiment de bine. Și m-am simțit ACASĂ! Pentru că, de fapt, „acasă” nu e un loc, ci un sentiment pe care îl simți într-un anumit loc. Un sentiment ce te face să zbori, iar sufletul să-ți fie acasă. Și eu l-am simțit Aici.

Dar așa cum nu pre’ stau mult pe acasă 😀 m-au apucat dorurile. Și aici e ușor să ți le potolești pe toate 😀.

Dorul de vorbe bune cu oameni dragi ❤.

… oameni pe care i-am născut chiar eu😀 și îi cresc și stau la sfat cu ei. Și admirăm peisaje, și ne bucurăm de apă, de verde, de lumină, de leagăn de barcă, de prietenia dintre noi și de magia faptului că inima mea sun ei ❤.

Da EI ….

Iată și minunea mică – Zbânț 😀.

Nana Irka, mulțumim de poze… Iar de asta cu mingea în aer îndeosebi 😀.

Revenind la doruri ….

Și cel de copilărit, și urcat pe gard, de pe gard în copaci, și de mâncat cireșe de acolo din vârf. Sunt mai bune că sunt cu pericol de cădere 😀. Sunt mai bune când te gândești că acuș au să te certe 😀. Sunt mai bune pentru că sunt mâncate împreună „soră și frate” ❤.

Și dor ….

Dor de a mă simți Femeie (chiar dacă Mamă e cu mult mai amuzant 😀).

Să mă trezesc în flori, să le am în brațe, la picioare, să-mi miroase sufltetul a ele. Să fiu o petală sub un nor, sub un deal verde asimilat cu muntele 😀, să fiu eu floare!

Printre flori, când m-a apucat dorul de aventură (când sufltetul rebel are bateria de 100% mereu 😀), când sufletul mi-a cerut adrenalină, viteză, zbor, amintiri vii, care să-mi facă pielea de găină, atunci am urcat într-o mașină off road și am colindat Orheiul Vechi, care nu are asemănare în frumusețea naturii.

Și dacă dorul de aventură modernă a trecut repede în unul mai rural și tradițional, atunci am avut la dispoziție căruță cu cal și cu birjar.

Și dacă am mai luat cu mine și gașca care era pusă pe șotii, atunci dorul a fost supra-ademenit 😀.

Și cum copiii mă fac să mă simt copil, atunci dorul mă îndeamnă să nu-i cert ci să fac năzbâtii alături de ei. Să mă legăn, de exemplu, în copacii unde există pericolul să cad în apă, și poate acum m-oi învăța a înota 😀, că tot mă chinuie gândul ăsta de mult. Lecțiile de înot stau în lista mea de așteptare pentru anul 2018, dar mai am oleacă de timp până la finele lui.

Și dacă mi-a venit deodată dorul de inocență, lumină, puritate … Dorul de a dărui grijă și dragoste, atunci la terenul de joacă le-am avut la pachet: dulcețuri și gemuri, numai bune de mâncat și pupat la infinit 😀.

Vanessa și Otilia ❤

Dar cine a zis că băiețeii nu sunt la fel de dulci, mai ales când fac din poartă scrânciob 😀.

Erik 😎

Și atunci când ți-i dor de soarele din țara ta și vrei să-l bagi în tine cu tot cu raze 😀, când ții morțiș să îți iubești mult și puternic țara, chiar dacă oamenii tăi pleacă din ea 😞, și când istoria rămâne dor de alinat, atunci Orheiul Vechi e întruchiparea perfectă pentru acest dor.

Moldova mea ❤

Și câte doruri ar mai fi …. toate ți le-ai potoli 😀. Trebuie doar să cauți și ușor găsești, în facebook este pagina lor oficială https://www.facebook.com/CasaDinLunca/.

Care alte astfel de Pensiuni de Acasă cunoști?

Și cum te isprăvești cu dorurile? Și de care ai? 😀

Pentru mine cele mai chinuitoare rămân a fi: dorul de ochii copiilor mei (mereu) 🙌 și cel de mare și de munte (non-stop) 🙃.

Cu doruri multe și frumoase, Victoria Donţov.

Nervii mâncați la OrheiLand 😀

Cifrele sunt cele mai puternice arme, spune înțelepciunea chineză.

Totuși, eu mă abțin de la cifre, cred că prea multe-s deja.

Dacă totuși vă interesează atunci le găsiți ușor accesând doar cuvântul ”Orhei” și primul articol în google vă apare parcul nostru OrheiLand.

Cred că și la știri deja au cam exagerat cu cel mai mare parc din MD. Și da, cu certitudine e cel mai mare. Dar cum spuneam, fară cifre 😀.

În cât timp a fost construit, pentru ce capacitate de persoane și tot așa … știe deja toată lumea. Dar mie mi-i interesant: câți nervi în total a reușit să mănânce OrheiLand în ziua de 1 iunie 😀.

Mie personal mi i-a mâncat pe toți, ba am luat și cu umprumut, așa că următorii vreo doi ani va trebui să stau fără 😀.

Din Start am rămas fără câțiva (nervi), traficul și drumul blocat care ducea spre parcul nostru era îngrozitor. Deși mașinile patrulau și polițiștii ghidau și coordonau șoferii, totuși era insuportabil.

O colegă îmi povestea, că familia lor a renunțat și că s-au întors înapoi, deoarece traficul era blocat, iar drumul era transformat în parcare de la semaforul din centru până la Step-Soci. ”Vom reveni pentru distracații, în zille când va fi mai liber”, spunea Eugenia.

Noi totuși am fost mai curajoși și am pornit la vale spre Lac. Deși era stop pentru mașini și acces doar trecătorilor pe drumul principal care ducea spre parc, totuși noi fiind poporul care avem cetățeni și șoferi supradotați, care „țâșneau” din stradelele paralele (care nu erau patrulate) și apoi se plimbau cu mașinile acolo unde ”adicătelea” era strict pentru trecători. Deci, pe lângă faptul, că în stradă mișunau oamenii ca furnicile și mereu aveai impresia că îți pierzi copiii, încă mai apăreau și mașini (de prin celelate stradele) și frica pentru copii se înmulțea direct la 3 . Iată prima cifra din articol 😀.

Mă bucur totuși că am fost o mamă atât de deșteaptă 😀 și am repetat copiilor mei în fiecare zi timp de vreo lună, că noi de 1 iunie vom merge în parc doar cu ”văzutul” și pentru a ne informa, iar pentru distracții ne vom reîntoarce oricând. Exact asta repetam și în timp ce intram în OrheiLand-ul nostru.

Recunosc, impresiile au fost wwoouuu și asta numai din motivul că cunoaștem bine zona și ce și cum era acolo până atunci. Și acum atâta frumusețe la unloc, da, lăudabil!

20180601_122236[1]

Prin ochii băiețelului meu de 7 anișori, pentru el părea imens 🤗.

Prima oră, era deja între 12 și 13 amiaza, când soarele demonstra că vara e cu noi 😎, ne-am plimbat toți 3, având cea mai responsabilă misiune „cu văzutul” 😀.

Totuși copiii sunt copii și au avut câteva încercări… de a se încadra cumva-cumva în magia creată de OrheiLand 😀. Iată că încep a fi „zgâlțâițî” mai tare nervii lui mama 😀. Am avut norocul, că cel mic avea un genunchi pupat cu 1 zi înainte de asfalt și deaceea nu-l provocau topoganele, care de fapt, nu prea erau noi nici pentru nici unul din cei doi copii ai mei. Pe cea mare însă o provocau, și nu atât topoganele, cât faptul: „da ce chiar numai să ne uităm, când toți se dau?” Bun, i-am permis să stea la o coadă, în timp ce noi cu Erik așteptam liniștiți sub gard și sub soare 😀.

Iată coada. În salopetă din colțul pozei e Vanessa – cu mult curaj. Nu vreau să spun cât timp am așteptat să o ajungă rândul, și așa am încălcat și am apelat la cifre mai sus. Totuși, într-un final, a ajuns copilul pe topogan. S-a dat de sus în jos și pe cealaltă parte au scos-o afară. De-acord … coada-i lungă 😀. Da iaca când a venit să-mi spună că mai face o dată coadă, atunci s-a deschis iar cutiuța mea cu nervi.

A mai încercat să mă convingă tot ea că coada se mișcă repede acolo unde erau pictați copiii. Bun, încercăm și aici.

Nu cred că e nevoie să vă povestesc, că într-un final a renunțat. Eu și Erik încă răbdam 😀.

Un pic mai încolo câțiva copii jucau bowling. Erik a ajuns să lovească de 3 ori cu mingea, dar după vreo 15 min’ de baie la soare, nervi apăsați cu capacul și până la urmă: apucat de mână, aranjat printre copiii în așa fel încât să fie el în față, Vanessa i-a prins mingea de pe teren și i-am dat-o direct lui în mânuță… Și sigur, stat de pază acolo … ca nu cumva să facă alții ca noi 😀.

Ultima lovitură a fost cea mai bună, deaceea meritam să fim mulțumiți cu o masă bună. Vrei-nu-vrei era ora prânzului deja. Hai la altă coadă 😀.

După multăăăăă „răbdărică” am ajuns în fața vitrinelor cu „de-ale gurii”. L-am urcat pe Erik pe brațe pentru a se informa și el cu meniul, și după o scurtă discuție am ajuns la concluzia că mâncăm azi toți shaurma și bem Cola (cu așa un eveniment, odată în viață se poate 😀). Am hotărât, acum așteptăm coada să ajungem până la cineva care să ne deservească. Minimum 15 min’ și ziceam că fără cifre. Într-un final cineva ne ia comanda la care ne răspunde: „shaurma nu mai avem”. Hai, iar sfatul familiei, la care se hotărăște că mâncăm sandvici. Pleacă 3 de astea la cuptor și noi iar în așteptare. În timp ce vin, odată cu ele, la vecinii noștri vin câteva de shaurma totuși. Hhhmmm, cum se face? Parcă nu aveați? „Ba da, s-au adus din partea cealaltă” explică un alt lucrător. Mmmm, hai, că mai așteptăm! Vreo 10 min’ „shaurma-ua” a stat la cuptor …, cam tot atâta am așteptat și celălalt fel de bucate. Dar răbdare încă este 😀. Uite-le că vin! „Copii, atent că e fierbinte!” Iarăși sfatul familiei a hotărât că mâncăm la lac, terasa fiind supra încărcată, în schimb se găseau și super-mămici care încăpeau cu cărucioare pe acolo 😀.

Fierbinte? Serios? După 3 min’ de mers erau reci ca și sticlele de Cola (luate de la frigider). Să ne întoarcem înapoi? Iar coada? Iar cuptorul? Nuuuuu ….

Iaca și piciorușul pupat 😀.

Dar nici să nu mâncați niciodată shaurma rece … Noi degrabă nici fierbinte nu vom mânca.

Eiii, batereile reâncărcate … avem chef de joacă. Unde? Altă variantă mai bună nu exista.

Aici nu era coadă 😀. Aici și soarele era mai blând. Și sticlele goale de la Cola transformate în jucării de plajă (trebuie să-mi plătească pentru publicitate 😀).

Oricum n-a durat la infinit și Vanessei i-a venit dorul de coadă.

Dacă rezistai, ajungeai cu mașinuțele pe apă 😀. Noi totuși am revenit la expresia: „azi cu văzutul”.

După încă 1-2 ore de „văzut”…

Apropo, vorbeam prin mesaje cu un vechi prieten, care la moment fiind în Anglia, îl cam încercă dorul de casă 😀. Și mă lăudam eu cum petrecem ziua, la care îmi scrie: „Și cum, toți se distrează, iar voi vă uitați?”

Stai …. Am găsit 😀.

Sub gard, fără coadă și apă …. iuhhuuu 😀. Am stat aici vreo două ore, se udau, se uscau și se udau la loc.

Totuși, vroiam să cred că se încep a se rări. Autobusele au început a ne lăsa fără cozi.

La prima părere, că tot la apă am prins loc fără coadă 😀.

Și să nu fiu rea, dar oleacă am fost, că am insistat la un băiat de vreo 13 ani să-i ofere bicicleta (care corespundea vârstei de 4-6-7 ani) lui Erik, totuși zic, că au apucat și copiii mei câte ceva. Și eu 😀.

Ce?

Sentimentul că a venit Vara 😀. Bine ne-ai găsit!

Cum am luptat cu traficul înapoi spre casă, nu mai povestesc 😀.

Rămânem cu fericirea și culoarea emoțiilor de vară!

P. S.: toate pozele folosite în articol sunt din arhiva personală și oamenii care au nimerit în ele, au fost la întâmplare.

De ce mi-au trebuit 5 zile să scriu articolul? Că am încercat să număr nervii 😀.

Gata! La urmatoarele 2 concerte susținute în OrheiLand noi am renunțat.

Deocamdată 😉.

Și întrebarea de final: dacă totuși ar fi avut totul măcar un preț simbolic, asta n-ar fi făcut un pic mai ordonate cozile și mai puțini nervi mâncați?

Voi, cum credeți?

Cu nervii mâncați, Victoria Donţov 😎.

E timpul pentru poezie!

Sunt un pom?
Sau sunt o frunză?
Frunza pleacă și te lasă,
Pomul stă mereu acasă.
Frunza zburdă și dansează,
Pomul naște, roadă face.
Coace fructe și răbdare
Pentru frunze dansatoare.
Frunza cade și-nţelege
Pe pământ exist-o lege,
Dacă pleci și părăsești
Ai blestemul până-n veci.
Și te calcă toți pe cap,
Te zdrobesc fără de milă
Și rămâi pe loc străină
Fară tatăl tău copac.
Sunt o frunză? Sau un pom?
Într-o lume care pleacă
Chiar și pomul roditor….

16524006_1100786306698591_742818130_o (1)

Foto: Pavel Liubimtev

Între pom și frunză, Victoria Donțov.

Azi sunt Soare

Cine-am fost ieri, voi scrie în amintirile din viitor.

Cine sunt azi?

Simt că Soare 🙂

Cine voi fi mâine …., voi reveni tot aici.

28954049_2043227429280600_407707070719734334_o

Foto: Aliona Clunco

Deocamdată luminez …. și-mi place la nebunie ceea ce fac 🙂

Victoria Donțov – Soare.

Blog la WordPress.com.

SUS ↑